Anul trecut, în România trăiau 3,46 milioane de persoane în sărăcie relativă, adică în gospodării al căror venit disponibil era sub 2.036 lei/lună de persoană, arată Institutul Naţional de Statistică
Lista neagră a „drumarilor”
Prezent la Arad, la sfârșitul săptămânii trecute, Răzvan Cuc, ministrul transporturilor, a declarat că pe „lista neagră“ a constructorilor de drumuri care nu lucrează conform contractelor se regăsesc 14 nume, iar acestea vor fi făcute publice, potrivit Mediafax. Cuc a precizat că de acum înainte constructorii vor trebui să se obişnuiască să lucreze după proiectul pentru care au depus oferte la licitaţii şi să nu îşi mai impună propriile variante. Mai mult, controalele se vor înmulţi pentru a-i determina să respecte documentele asumate, în caz contrar contractele putând fi reziliate.



.jpg)