Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Mai multe trenuri de Paşte
CFR Călători informează că, în minivacanţa prilejuită de sărbătorile de Paşte, trenurile vor fi suplimentate cu peste 8.000 de locuri faţă de zilele obişnuite, pe rutele cele mai circulate, cum sunt Braşov, Sibiu, Cluj Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara, se arată într-un comunicat al companiei. A doua zi de Paşte, în 17 aprilie, toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise, cu excepţia agenţiilor Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti şi Iulius Mall din Iaşi.



.jpg)