Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ministerul Finanţelor: Toate salariile bugetarilor vor creşte în 2011 cu 14 la sută
Salariile tuturor angajaţilor din sectorul bugetar vor creşte cu 14 la sută în 2011 şi nu diferenţiat, conform ultimei propuneri făcute sindicatelor de către Ministerul Finanţelor Publice, au declarat pentru Agerpres responsabili din MFP.
Pe de altă parte, MFP susţine că valoarea coeficientului 1 în grila de salarizare în sectorul bugetar să rămână la 600 de lei şi nu la 640 de lei cât se avansase iniţial.
Iniţial, MFP propunea pentru salariile mai mari de 2.500 lei o creştere de numai unu la sută.
Baza de raportare va fi însă reprezentată de drepturile salariale la 31 decembrie 2010, cele diminuate cu 25 la sută în această vară.
Cu numai o lună în urmă, guvernul propunea majorări diferenţiate pe şase tranşe de venit pentru salariile bugetarilor în 2011. Astfel, pentru cei cu salariul funcţiei de bază cuprins între 600 şi 800 de lei guvernul propunea o majorare salarială în 2011 de 20 la sută, pentru cei cu salarii între 801 şi 1.000 de lei o majorare de 16 la sută, iar pentru cei cu salarii între 1.001 şi 1.500 lei o majorare de 12 la sută.