Iritată că Occidentul a permis Kievului să-i lovească teritoriul cu rachete cu rază lungă de acţiune, Rusia a testat o rachetă balistică cu rază medie având Ucraina drept țintă. Atacul creşte „amploarea
Modernizări la sistemul de încălzire
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a semnat, alături de ministrul energiei, Toma Petcu, şi preşedintele unei firme japoneze un memorandum de înţelegere privind crearea unui parteneriat cu scopul modernizării Sistemului Centralizat de Alimentare cu Energie Termică (SACET) al Municipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat al PMB de la sfârșitul anului trecut. „Mă bucur că, în sfârşit, după 30 de ani, există la nivelul municipalităţii o strategie energetică şi o viziune unitară, pe termen lung, în acest domeniu esenţial pentru Bucureşti. Îmi doresc ca evaluarea pachetului de acţiuni al ELCEN să fie finalizată cât mai rapid, astfel încât municipalitatea să poată prelua această entitate, pentru că reprezintă un act de normalitate şi eficienţă ca aceeaşi autoritate să gestioneze atât producţia, cât şi transportul şi distribuţia energiei termice”, a spus ministrul energiei, Toma Petcu.