Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Moş Crăciun, mai generos decât în anii trecuţi
Mai mult de jumătate din locuitorii din mediul urban vor cheltui, cu ocazia sărbătorilor din acest an, sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei, iar suma medie alocată pentru sărbătorile de iarnă este în creştere comparativ cu anii precedenţi, atingând o valoare de 1.746 lei, arată rezultatele unui studiu de specialitate. Suma medie care va fi cheltuită pe alimente, în 2017, se va ridica la 697 lei, bugetul pentru cadouri este de circa 621 de lei, iar pentru alte produse nealimentare (îmbrăcăminte, încălţăminte, ornamente, cosmetice etc.), suma medie alocată este de 466 lei.
Cercetarea „Cumpărăturile de sărbători” relevă totodată că bugetul mediu total (Crăciun şi Revelion) alocat pentru sărbătorile din acest an este estimat la 1.717 lei.
O parte semnificativă a bugetului va fi destinată cumpărării produselor alimentare şi nealimentare. Astfel, locuitorii din urban vor cheltui, în medie, pentru produsele alimentare (carne, cozonac etc.) 685 lei, iar pentru cele nealimentare (haine, încălţăminte, cosmetice, ornamente etc.) 457 lei.
De asemenea, persoanele intervievate au declarat că vor cumpăra cadouri de aproximativ 611 lei, în medie.
Potrivit sursei citate, cei care au ales să petreacă această perioadă călătorind vor plăti aproximativ 819 lei, iar pentru ieşirile la restaurant sau în oraş suma medie alocată va fi 300 lei.
În oraşele mari, cu peste 100.000 de locuitori, suma medie alocată pentru sărbătorile de iarnă înregistrează un trend ascendent comparativ cu anii precedenţi, bugetul mediu calculat pentru această categorie de oraşe atingând o valoare de 1.746 lei.
„Dacă în anul 2016 locuitorii oraşelor mari intenţionau să cheltuiască, în medie, 656 lei pe alimente, în 2017 bugetul mediu a înregistrat o uşoară creştere, ajungând la 697 lei. Acelaşi trend crescător se menţine şi la produsele nealimentare (îmbrăcăminte, încălţăminte, ornamente, cosmetice etc.), suma alocată pentru astfel de cumpărături de către locuitorii oraşelor mari fiind de 466 lei”, se arată în studiul de specialitate, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, dintre produsele pe care şi le‑ar dori în această perioadă, dar nu şi le permit, cele mai menţionate de către respondenţi (32,9%) au fost din categoria IT & gadget‑uri (laptop, telefon, tabletă etc.) şi electronice/electrocasnice (21,1%). În acelaşi timp, există şi persoane care, de sărbători, şi‑ar dori produse alimentare precum carne sau produse din carne ori cozonac, dar nu au bani pentru asta.
În privinţa călătoriilor de sărbători, locuitorii din oraşele mari sunt dispuşi să aloce un buget comparabil cu cel din 2016, respectiv 850,03 lei în 2017, comparativ cu 839,21 lei, anul trecut. Nici pentru ieşirile la restaurant sau în oraş, locuitorii oraşelor mari nu şi‑au mărit considerabil bugetul faţă de anul precedent (313,72 buget mediu în 2017, faţă de 299,21 lei buget mediu în 2016).
Pentru acest an, procentul celor care intenţionează să ofere cadouri de sărbători (Crăciun şi Revelion) depăşeşte 90%, cele mai căutate produse fiind dulciurile, articolele de îmbrăcăminte/încălţăminte sau cosmetice/parfumuri, iar cei care se vor bucura de acestea vor fi, în special, membri ai familiei.
În ceea ce priveşte bugetul pentru cadouri, putem observa că suma alocată de respondenţii din oraşele mari (+100.000 locuitori) este în creştere de la an la an (621,63 lei în 2017 faţă de 577,22 lei în 2016).
Anul acesta, puţin peste o treime din respondenţii din mediul urban şi‑au exprimat intenţia de a cumpăra un brad natural de Crăciun. Cei mai mulţi dintre respondenţi (49,2%) au deja unul artificial, în timp ce alţi 5,7% nu vor împodobi bradul.
În ceea ce priveşte Revelionul 2018, 79,7% din respondenţi intenţionează să‑l petreacă în ţară, în timp ce numai 3,6% vor pleca în străinătate. Dintre cei care vor rămâne în ţară, peste trei sferturi (75,6%) vor petrece alături de familie sau prieteni, în propriile locuinţe sau ale prietenilor, 11,7% vor merge într‑o staţiune, în timp ce 9,1% vor întâmpina noul an într‑un club sau restaurant.
Totodată, proporția celor care vor ieşi în aer liber (în centrul oraşului/Piaţa Centrală/Piaţa Universităţii etc.) la trecerea dintre ani este de 3,6%.
Studiul realizat online de Mednet Marketing Research Center a folosit un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban (oraşe mici - sub 30.000 de locuitori, oraşe mijlocii - între 30.000 şi 100.000 de locuitori, oraşe mari - peste 100.000 de locuitori) în perioada 24-29 noiembrie 2017. Pe durata cercetării au fost intervievate, prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing), 882 de persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18-65 ani, iar marja de eroare a rezultatelor este de +/‑3,30%.