Zilele trecute au început lucrările la refugiul montan cu observator panoramic care va fi construit în Munţii Bodoc, în apropierea vârfului cu același nume, la o altitudine de 1.190 m, în prezent fiind
Muzeu digital la Sibiu
Peste 500 de capodopere din cele mai cunoscute muzee din Franţa, precum Muzeul Luvru, Centrul Pompidou, Castelul Versailles, Muzeul Orsay, sunt expuse virtual la Sibiu, în cadrul Micro-Folie, primul muzeu digital din România, amenajat la Casa Artelor, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru. Potrivit organizatorilor, accesul publicului este gratis în acest muzeu inedit. Ca să vadă aceste capodopere, vizitatorii trebuie să acceseze prin intermediul unor tablete informaţii despre picturi, spectacole de balet, dans contemporan, operă sau teatru, arhitectură, obiecte din patrimoniul universal, dar şi piese muzicale din repertoriul clasic sau modern. Expoziţia se poate vedea în timpul festivalului, zilnic, orele 10:00-18:00.



.jpg)