Apicultorii români, afectați de schimbările climatice, de creșterea costurilor de producție și de scăderea vânzărilor, solicită mai mult sprijin pentru menţinerea familiilor de albine şi introducerea
Nivelul mărilor a crescut cu 10 cm în ultimii 30 de ani
Nivelul mărilor la suprafaţa globului a crescut mai mult decât se preconiza în 2024, anul cel mai cald înregistrat vreodată pe Pământ, potrivit unei analize publicate de agenţia spaţială americană NASA, informează AFP. „Creşterea de anul trecut a fost cauzată de o încălzire neobişnuită a oceanelor, combinată cu topirea gheţarilor şi a altor mase de gheaţă terestră”, a explicat agenţia pe site-ul său.
În ultimele trei decenii, din 1993 până în 2023, nivelul mediu al mărilor de pe Pământ a crescut cu 10 centimetri, reaminteşte NASA, care face monitorizări prin imagini satelitare. Fenomenul este cauzat de două procese principale: topirea gheţarilor şi a calotelor polare, care adaugă apă dulce în mări, şi dilatarea apei mărilor provocată de încălzirea globală. În ultimii ani, creşterea nivelului a fost produsă în principal de primul proces şi în mică măsură de al doilea. Însă, tendinţa s-a inversat anul trecut, conform NASA, când „două treimi din creşterea nivelului mărilor a provenit de la dilatarea termică”. Se estimează că nivelul mărilor va continua să crească pe măsură ce omenirea va emite gaze cu efect de seră, ameninţând populaţiile care trăiesc pe insule şi în regiunile de coastă.