Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Norvegienii nu vor în Uniunea Europeană
Peste şapte norvegieni din zece, un veritabil record, sunt împotriva aderării ţării lor la Uniunea Europeană (UE), ostilitate care a scăzut uşor după atacurile de la 22 iulie, indică un sondaj realizat de institutul Sentio. După ce s-au pronunţat de două ori împotriva aderării, în 1972 şi 1994, norvegienii, beneficiari ai resurselor naţionale de petrol din Marea Nordului, au devenit şi mai ostili unei integrări în UE, în condiţiile în care zona euro se confruntă cu o criză a datoriei suverane.



.jpg)