Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Noua Zeelandă a interzis telefoanele mobile în școli
Prim-ministrul conservator al Noii Zeelande, Christopher Luxon, a anunţat interzicerea telefoanelor mobile în şcolile din ţară, măsură menită să combată scăderea ratei de alfabetizare, informează AFP. În urmă cu câţiva ani, şcolile din Noua Zeelandă aveau unele dintre cele mai bune rezultate școlare din lume, dar abilităţile de citire şi de scriere ale tinerilor au scăzut până în punctul în care unii cercetători vorbesc despre o criză a educaţiei.
„Vom interzice telefoanele în şcolile de pe tot cuprinsul Noii Zeelande. Copiii noştri vrem să înveţe şi profesorii noştri să predea”, a declarat premierul, care şi-a preluat funcţia la sfârșitul lui noiembrie 2023. Luxon promisese în campanie că eliminarea mobilelor din şcoli va fi o măsură care va fi luată în cursul primelor 100 de zile de mandat, adoptând o politică deja testată în unele școli din SUA, Marea Britanie şi Franţa. Scopul acestei măsuri este de a pune capăt comportamentelor perturbatoare şi de a-i încuraja pe elevi să se concentreze, a precizat el. Cercetătorii de la asociaţia neozeelandeză Education Hub avertizaseră anul trecut cu privire la o „criză a alfabetizării”, constatând că peste o treime dintre tinerii de 15 ani abia ştiau să citească şi să scrie. Guvernul conservator al lui Christopher Luxon a provocat controverse încă din prima săptămână de exercitare a mandatului, anulând o măsură de pionierat adoptată de guvernul precedent referitoare la interzicerea pe scară largă a fumatului.