Traseul liniei turistice Bucharest City Tour a fost prelungit, de vineri, 10 iulie 2026, până la Catedrala Naţională, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti, într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.
Nu se scumpesc excursiile în Deltă
Preţul excursiilor în Delta Dunării nu va fi majorat anul acesta, chiar dacă măsurile de prevenţie impuse în contextul pandemiei de COVID-19 impun reducerea numărului călătorilor dintr-o barcă. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronatelor în Turismul din Deltă (APTD), Daniel Iluşcă, preţurile excursiilor în rezervaţie nu au mai fost majorate din anul 2008 şi a dat asigurări că măsurile de prevenţie în contextul actual sunt respectate în ambarcaţiuni. `În general, plimbările în Deltă se fac cu ambarcaţiuni de 12 locuri, în care se poate asigura o distanţă de un metru, să spunem“, a menţionat Iluşcă. (C.Z.)



.jpg)