Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
O lege a repatrierii ar aduce românii acasă
Mulţi dintre românii din diasporă s-ar întoarce în ţară dacă ar avea de ce şi dacă ar primi credit pentru casă şi maşină cu garanţii din partea statului român, susţine coordonatorul programului Smart Start USA, Ilan Laufer. Acesta a mai spus că este nevoie de o lege a repatrierii, iar referitor la garantarea creditelor pentru locuinţe, a exemplificat cu programul „Prima casă”, care are cea mai mică rată de credite neperformante din Europa.
România are nevoie urgent de o lege a repatrierii şi deja se lucrează la un asemenea proiect. „Am deja un draft de proiect de lege şi cred că este cea mai simplă metodă pentru România de a-şi rezolva problema forţei de muncă. O lege a repatrierii ar trebui să facă ceva să-şi aducă cetăţenii în ţară, pentru că România are al doilea cel mai mare exod de pe planetă, după Siria”, a spus Ilan Laufer, fost ministru al IMM-urilor şi coordonatorul programului Smart Start USA.
El a oferit ca exemplu de sprijin programul „Prima casă”, care are cea mai mică rată de credite neperformante din Europa.
„Gândiţi-vă că putem oferi cetăţenilor care se repatriază condiţii de a-şi achiziţiona o locuinţă fără adeverinţă de venit şi cu un avans de câteva procente. Credeţi-mă, programul va fi unul de succes. Oamenii, dacă le oferi casă şi maşină, evident, într-un anumit plafon şi cât poate să-şi permită statul, s-ar întoarce în ţară. Gândiţi-vă ce ar însemna să revină câteva sute de mii de români anual în România. Mulţi poate nu cred lucrul acesta, dar am fost ministru şi am toate informaţiile. Mulţi români s-ar întoarce în ţară dacă ar avea de ce. Să devii proprietar, să ai un start-up, să ai de ce să te întorci, ar fi tentant pentru ei. Astăzi, situaţia este cu totul diferită faţă de acum 10-15-20 de ani, când oamenii au plecat”, a continuat Laufer.
El a anunţat demararea, luni, a celei de-a treia ediţii a programului privat Smart Start USA, prin care vor fi oferite 10 burse pentru cele mai bune proiecte înscrise în platformă privind extinderea firmelor pe piaţa americană.
„Săptămâna aceasta vom fi prezenţi în toată ţara, şi la Iaşi, şi la Constanţa, şi la Timişoara, şi la Cluj. Îmi doresc să avem alături cât mai mulţi antreprenori români, care să vadă oportunităţile atât pe piaţa americană, cât şi în ţară”, a mai spus coordonatorul programului.
Programul Smart Start USA oferă sprijin firmelor care vor să se extindă pe piaţa americană. Obiectivul principal al programului este crearea primului ecosistem din România dedicat creşterii exportului şi internaţionalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piaţa Statelor Unite ale Americii.