Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Parteneriat pentru Programul Ştefanian 2018
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, după o întâlnire cu directorii muzeelor din Moldova şi judeţul Alba, că Programul Ştefanian 2018, aflat la a doua ediţie, va fi „mai amplu şi mai consistent”. El a precizat că în acest proiect sunt implicate judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Bistriţa-Năsăud şi Alba, precum şi localităţile cu monumente ştefaniene din Republica Moldova şi Ucraina. Manifestările programului vor începe pe 24 iunie la Suceava şi se vor încheia pe 2 iulie la Putna.



.jpg)