Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
PE: Raport final privind criza locuințelor
Parlamentul European a adoptat raportul său final privind combaterea crizei locuinţelor în UE, care pledează pentru găsirea de soluţii pentru locuinţe decente, sustenabile şi la preţuri accesibile, transmite trimisul special al Agerpres la Strasbourg.
În raport, eurodeputaţii solicită fonduri Comisiei pentru eficientizarea energetică a clădirilor, propun o proporţie adecvată de locuinţe publice destinate persoanelor vulnerabile sau introducerea de către state a unor sisteme de taxare care să încurajeze cumpărarea de locuinţe pentru prima dată şi să facă închirierile pe termen lung mai accesibile. (C.Z.)



.jpg)