Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Pelerinii Luminii, la sfinţirea Catedralei Naţionale
„Ziarul Lumina” împreună cu Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române au răsplătit duminică, 25 noiembrie, eforturile a 100 de cititori ai ziarului care au câştigat concursul „Pelerinii Luminii - 100 pentru Catedrala Naţională”. Pelerinii au avut prilejul să participe în catedrală la slujba de sfinţire a locaşului de închinăciune şi la Sfânta Liturghie săvârşite de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă și Patriarh Ecumenic, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi un impresionant sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
O sută de români din diferite colţuri ale ţării au câştigat concursul „Pelerinii Luminii - 100 pentru Catedrala Naţională”, organizat de „Ziarul Lumina”, astfel că au avut șansa unică de a se afla duminică în Catedrala Mântuirii Neamului, la slujba de sfinţire a acesteia. Cotidianul Patriarhiei Române împreună cu Sectorul Pelerinaje au împlinit, în acest fel, dorința acestor oameni de a fi părtaşi la cel mai important eveniment din istoria ultimilor 100 de ani.
Pelerini din majoritatea judeţelor ţării au ajuns de sâmbătă în Bucureşti şi au fost cazaţi la Centrul cultural-social „Familia” din oraşul Pantelimon, iar a doua zi împreună cu câştigătorii bucureşteni ai concursului au mers pe Dealul Arsenalului pentru a participa la evenimentele liturgice legate de sfinţirea catedralei.
După sfinţire şi Sfânta Liturghie, pelerinii au putut intra în Sfântul Altar, unde au sărutat Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce și, totodată, s-au închinat la raclele cu moaștele Sfântului Andrei şi Sfintei Ecaterina, aflate acolo spre cinstire. La plecare, fiecare a primit daruri care să le amintească de istoricul eveniment la care au luat parte.
Pelerinii nu au părăsit Capitala înainte de a primi felicitări din partea părintelui consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Publicaţiilor Lumina, care le-a oferit diplome de pelerin şi premii, atât din partea ziarului, cât și a Sectorului Pelerinaje al Patriarhiei Române.
La final, pelerinii şi-au exprimat bucuria de a fi părtaşi la acest eveniment istoric, precum şi recunoştinţa pentru binecuvântarea dată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru organizarea acestui concurs.
Concursul „Pelerinii Luminii - 100 pentru Catedrala Națională” a fost organizat în perioada mai-septembrie 2018. În tot acest timp au fost publicate 10 întrebări despre unitatea de credinţă şi de neam a poporului român, la care au răspuns numeroși cititori din întreaga țară. Câștigători au fost desemnați acei cititori care au trimis cele mai multe taloane cu răspunsuri corecte, premiul constând într-un pelerinaj la București în perioada 24-26 noiembrie, cu participarea la cel mai mare eveniment național bisericesc al acestui an, respectiv sfințirea Catedralei Naționale.



.jpg)