Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Peste 1,69 miliarde de lei pentru programul „Prima casă”

Peste 1,69 miliarde de lei pentru programul „Prima casă”

Un articol de: Oana Nistor - 08 Feb 2016

În 2016, plafonul total de garantare pentru programul „Prima casă” depăşeşte 1,69 miliarde lei, însă în acest moment băncile acordă credite în baza sumelor provenite din rambursări. „Finanţatorii participanţi în cadrul programului acordă actualmente credite «Prima casă» în baza alocării sumei de 200 milioane de lei provenite din rambursări de rate de capital efectuate până la data de 31 decembrie 2015, precum şi din diferenţele rămase neutilizate din sumele alocate anul trecut, în valoare totală de 172.580.733 lei şi din plafonul reutilizat în condiţiile legii, disponibil până la data de 31.12.2016, de 17.749.422 de lei”, informa la mijlocul săptămânii trecute Ministerul Finanţelor Publice (MFP). După utilizarea sumelor menţionate, de 390,3 milioane lei, instituţiile finanţatoare vor acorda credite în cadrul programului „Prima casă” în baza alocării plafonului suplimentar de garanţii de 1,3 miliarde de lei, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1016/30.12.2015. În timp ce unele bănci susţin că s-ar putea retrage din acest program din cauza legii dării în plată, MFP anunţă că deocamdată nici o instituţie bancară nu şi-a anunţat oficial această intenţie. „Ministerul Finanţelor Publice nu a fost informat de nici o bancă comercială prezentă în program de intenţia sa de a renunţa la program”, mai preciza MFP.