Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„PETlican” - proiect de reducere a poluării în Deltă
Societatea Ornitologică Română (SOR) a lansat proiectul „PETlican”, prin care îşi propune reducerea cantităţii de plastic din Delta Dunării prin promovarea unui comportament responsabil faţă de colectarea deşeurilor şi cunoaşterea biodiversităţii din zonă. Campania se va derula în perioada 16-27 august şi va promova, de asemenea, şi un turism responsabil.
Voluntarii Societăţii Ornitologice Române (SOR) vor interacţiona timp de zece zile cu turiştii şi localnicii din Sulina şi Sfântu Gheorghe, pe care îi vor informa cu privire la importanţa protejării speciilor din Delta Dunării şi prin adoptarea unei atitudini responsabile în privinţa problemei deşeurilor. „Ambasadorul proiectului este o pasăre emblematică pentru Delta Dunării, dar şi uşor de recunoscut pentru publicul larg: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus). Este una dintre puţinele specii de la noi care cuibăreşte într-un singur loc, în Delta Dunării, fapt care îl face vulnerabil. Pentru ca în viitor pelicanul să nu devină PETlican, proiectul îşi doreşte să tragă acum un semnal de alarmă privind pericolele la care sunt expuse multe dintre specii din cauza neglijenţei şi a nepăsării oamenilor”, se menţionează în comunicatul SOR, citat de Agerpres.
Totodată, proiectul va instrui grupuri-ţintă de localnici în protejarea biodiversităţii din Deltă. „Poluarea cu plastic a apelor Dunării este în principal consecinţa unui comportament puţin responsabil al locuitorilor din întreaga ţară în ceea ce priveşte deşeurile nebiodegradabile. În ultimii ani, Delta Dunării a devenit o destinaţie turistică din ce în ce mai atractivă pentru români, vizitatorii provenind din toate părţile ţării. Vrem să le arătăm turiştilor şi localnicilor cum modul nostru de viaţă afectează natura şi alte vieţuitoare. Cum un PET aruncat în apă sau râu poate ajunge, adus de ape, în Delta Dunării şi cum va influenţa negativ viaţa locuitorilor, fie ei oameni, fie specii de păsări sau alte animale”, a spus coordonatoarea proiectului, Dora Domşa.
Un studiu recent, citat de SOR, arată că păsările care trăiesc pe malurile râului înghit sute de fragmente mici de plastic pe zi. Conform cercetătorilor, aceasta este prima dovadă clară că micile particule poluante din plastic ajung în râuri, de aici în stomacul animalelor sălbatice, iar mai departe afectează inclusiv omul. Producţia în masă a materialelor plastice a crescut foarte rapid în şase decenii, ajungându-se în prezent la o producţie de peste 8 miliarde de tone de deşeuri de plastic. Având în vedere consumul ridicat de plastic, cercetătorii estimează că 99% dintre păsările marine vor înghiţi deşeuri de plastic până în 2050. (O. N.)