Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Prea multe victime pe șosele din cauza grabei
Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Tiberiu Ivancea, s-a declarat îngrijorat de numărul mare de accidente rutiere care au loc pe șosele, referindu-se în special la Drumul Naţional 7, tronsonul de pe Valea Oltului, şi a afirmat că „în România se moare pe străzi ca în război“.
Potrivit şefului IPJ Sibiu, şoferii nu conduc preventiv şi preferă să se grăbească şi astfel îşi riscă viaţa când sunt la volan.
„Sunt îngrijorat pentru că în România se moare pe străzi ca în război. Sunt războaie în care nu mor anual atâţia oameni câți mor la noi pe drumuri. Activităţile noastre preventive sunt tot mai pregnante. Încercăm să fim tot mai prezenţi pe drumuri, dar nu putem face singuri toată această treabă (...) O principală vină este a noastră, a conducătorilor auto. Nu conducem preventiv, ne grăbim, iar infrastructura nu ne ajută. Pe un drum de câţiva zeci de kilometri, grăbind sau mărind un pic viteza, putem câştiga câteva minute în plus. Pentru acele câteva minute în plus, susţin cu tărie că nu merită să ne riscăm viaţa“, a declarat Ivancea, la şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), unde a prezentat bilanţul IPJ pentru 2019. Şeful IPJ Sibiu crede că în special pe Drumul Naţional 7, tronsonul de pe Valea Oltului, „se moare mult prea mult“.
Potrivit acestuia, cele mai multe accidente care au loc pe DN1, în judeţul Sibiu, se întâmplă în locul numit Hula Bradului, în special când condiţiile meteo nu sunt bune.
Potrivit statisticilor IPJ Sibiu, numărul de accidente rutiere grave a scăzut cu aproape 10% în 2019, faţă de 2018, dar a crescut numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere cu aproape 30%.