Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor
Premii la Gala UNITER
Talentul şi excelenţa celor mai buni slujitori ai Thaliei (muza din mitologia greacă) din România, pentru anul 2016, au fost răsplătite, luni-seară, pe scena Teatrului Naţional Timişoara (TNT), în cadrul celei de-a XXV-a ediţii a Galei UNITER. Câteva dintre cele mai importante premii: cea mai bună actriţă în rol principal 2016 a fost desemnată Ana Ularu pentru rolul A din spectacolul „O intervenţie”, Teatrul Act Bucureşti; premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a fost cucerit de Andrei Huţuleac, pentru rolul Wolfgang Amadeus Mozart, din spectacolul „Amadeus”, Teatrul Metropolis din Bucureşti; premiul pentru cea mai bună scenografie a fost câştigat de Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului „Cafeneaua”, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi; Yuri Kordonsky a primit Premiul pentru cea mai bună regie, pentru spectacolul „În adâncuri”, Teatrul Maghiar de Stat Cluj.
În finalul Galei UNITER a fost anunţat Premiul pentru cel mai bun spectacol al anului 2016 acordat spectacolului „Amadeus”, director de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis, Bucureşti.



.jpg)