Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Preţul carburanţilor, peste media UE
Preţul carburanţilor fără taxe în România a ajuns din nou peste media înregistrată la nivelul Uniunii Europene, după ce, în ultimele luni ale anului trecut, era situat sub valoarea acestui indicator, potrivit datelor publicaţiei Oil Bulletin a Comisiei Europene, analizate de Agerpres.
Astfel, în România, benzina costă în prezent, fără taxele impuse de stat, 0,501 euro pe litru, iar media UE este de 0,497 euro, iar la motorină, preţul în România ajunge la 0,602 euro pe litru, în timp ce media UE este de 0,595 euro. La aceste preţuri se adaugă taxele (accize şi TVA) care reprezintă 54% din preţul benzinei şi 50% din cel al motorinei.



.jpg)