Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Primul planetariu mobil la Râmnicu Vâlcea
Primul planetariu mobil din România va fi prezent la Râmnicu Vâlcea pentru a doua oară în acest an, în perioada 27-31 martie, alături de robotul Curiosity, ocazie cu care cei interesaţi pot afla multe lucruri „despre univers, constelaţii, asteroizi, exploratori ai universului, Galileo Galilei sau robotul Curiosity”, în cadrul unei serii de proiecţii spectaculoase însoţite de prezentări interactive, care vor avea loc într-un dom mobil cu diametrul de 8 metri şi înălţimea de cinci metri, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Spectacolele vor avea loc la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, între orele 9:00 şi 18:00.



.jpg)