Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Producție agricolă scăzută anul trecut
Valoarea producţiei ramurii agricole a scăzut în 2024 cu 4,3% comparativ cu anul precedent, la 100,544 miliarde de lei, conform Institutului Naţional de Statistică.
Producţia vegetală a avut o valoare de 55,318 miliarde de lei, mai mică cu 10,1% decât în 2023, cea animală a crescut cu 5,1%, la 42,030 miliarde de lei, iar valoarea serviciilor agricole s-a redus cu 5,2%, la 3,195 miliarde de lei. (C.Z.)



.jpg)