Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Program de susţinere a „oraşelor europene”
Ministerul Culturii a lansat programul „Orașe europene”, un proiect dedicat orașelor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România – Alba Iulia, Arad, Bacău, Brăila, Brașov, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Târgu Mureș. Ministerul Culturii propune patru direcţii de acţiuni, respectiv acordarea patronajului Ministerului Culturii pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, inițierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât și programatorilor culturali, elaborarea unei publicații dedicate orașelor candidate pentru a contura profilul și identitatea lor şi revitalizarea în fiecare oraș a unui cinematograf de artă. Potrivit unui comunicat al instituţiei amintite, în perioada următoare vor fi semnate în acest sens protocoale de colaborare cu fiecare oraș. „Vrem să vă sprijinim în tot ceea ce faceți, astfel încât acest parteneriat între sectorul cultural, administrația locală și ONG să poată continua în orașul dumneavoastră, astfel încât să vă ajutăm să creați o identitate culturală a orașului”, a afirmat ministrul culturii, Vlad Alexandrescu, la întâlnirea cu reprezentanţii celor zece oraşe.



.jpg)