Comisia Europeană a adoptat săptămâna trecută o strategie prin care intenționează să-și intensifice sprijinul acordat regiunilor estice din nouă țări de la granița UE cu Rusia, Belarus şi Ucraina. De
Program pentru suinele din rasa Bazna şi Mangaliţa
Fermierii care cresc porci din rasa Bazna şi Mangaliţa sunt susţinuţi de MADR să dezvolte efectivele de porcine. Potrivit reprezentanţilor MADR, un program în acest sens va fi elaborat şi se va adresa fermelor cu un efectiv de la minimum cinci capete la 20 de capete. Programul are ca scop dezvoltarea efectivelor existente de rase de suine aflate în conservare, Bazna şi Mangaliţa, precum şi creşterea şi multiplicarea grăsunilor în regim tradiţional, realizarea unui ansamblu de exploataţii specifice.
În plus, programul are ca scop creşterea efectivelor de scroafe de reproducţie aflate în crescătorii de rase autohtone, Bazna şi Mangaliţa, precum şi creşterea producţiei de carne de porc din rasele menţionate.


