Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Programul de zbor de la TAROM a revenit la normal
Marţi dimineaţa toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşurau conform programărilor de zbor, compania TAROM rezolvând situația tensionată de luni, 8 iulie, când zeci de curse interne şi externe au fost anulate ca urmare a faptului că circa 30 din cei aproape 150 de piloţi ai companiei s-au declarat „inapţi de zbor”. Potrivit operatorului aerian naţional, în urma dialogului dintre Consiliul de Administraţie al companiei şi reprezentanţii personalului navigant s-a ajuns la un acord „pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei”.
Protestul de luni al piloților, care a produs companiei TAROM pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, a fost cauzat în principal de salariile mici, cu mult sub media industriei, neindexate din 2008, dar a fost și „un semnal de alarmă” față de condiţiile actuale de muncă, deficienţele în mentenanţă şi în alte servicii esenţiale, managementul deficitar, transmitea luni Sindicatul Piloţilor de Linie din România (SPLR). „Acţiunile noastre sunt motivate de dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur şi demn pentru echipajul nostru”, arăta comunicatul SPLR remis Agerpres. Piloţii TAROM spun că au semnalat, în ultimele 8 luni, pe diverse căi situaţia precară la care s-a ajuns şi au fost ignoraţi.
În context, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat că TAROM va trebui să despăgubească pasagerii ale căror zboruri au fost anulate în cursul zilei de luni. În opinia sa, modul în care au procedat piloţii de la TAROM nu a fost corect. (C. Z.)