Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb şi floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un
Programul Mangaliţa va dura 8 ani
Ministrul agriculturii, Petre Daea, a participat, săptămâna trecută, în comuna sibiană Roşia, la prima livrare de purcei de la un furnizor către un crescător în cadrul programului guvernamental de susţinere a creşterii raselor autohtone Mangaliţa şi Bazna, el arătând că programul va fi continuat timp de opt ani.
Daea a subliniat că s-au înscris până în prezent peste 5.000 de crescători care doresc să primească purcei din cele două rase, iar necesarul pentru satisfacerea acestei cereri ar fi de cel puţin 50.000 de purcei, număr care va fi asigurat în timp, pentru că în prezent mai sunt în România numai 188 de fermieri care mai deţin material biologic din cele două rase.



.jpg)