Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Proiect educaţional „smart”
Buzăul va fi primul oraş din România cu o platformă electronică de management educaţional implementată în toate şcolile, acesta fiind primul proiect „smart” iniţiat în oraş cu ajutorul unei soluţii sută la sută româneşti și una dintre primele trei în lume, după cum a declarat primarul oraşului Buzău, Constantin Toma. „Este o soluţie sută la sută românească, dar una dintre primele trei din lume, o firmă cu multe contracte în UE şi care pune mare accent pe educaţie, pentru că nu vom avea oraşe inteligente fără oameni inteligenţi”, a afirmat Toma. Acesta susţine că, până la sfârşitul anului, va aduce „într-o dezbatere publică adevărată” un plan de acţiuni pe o perioadă medie şi lungă.



.jpg)