Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Reapar trenurile de noapte între Paris, Berlin și Viena
Companiile feroviare din Franţa (SNCF), Germania (Deutsche Bahn) şi Austria (ÖBB) au anunţat zilele trecute punerea în vânzare a biletelor pentru trenurile de noapte pe ruta Paris - Berlin, care vor fi relansate din 11 decembrie, la nouă ani de la întrerupere, transmite AFP.
Cele trei companii care vor opera această linie vor propune trei curse dus-întors pe săptămână. Trenurile vor pleca din Paris la ora 19:12 în zilele de marţi, joi şi sâmbătă şi vor ajunge a doua zi la Berlin, la ora 8:26. În sens invers, cursele vor pleca luni, miercuri şi vineri de la Berlin, la ora 20:18, şi vor sosi la Paris la ora 10:24. Ele vor opri și în oraşele Strasbourg din Franţa, Frankfurt, Erfurt şi Halle din Germania. Garniturile vor fi compuse din 12 vagoane, din care şase vor ajunge până la Viena, după o oprire tehnică la Mannheim, şi vor avea atât locuri pe scaune, cât şi în cuşete şi vagoane de dormit.
Cursele cu trenurile de noapte pe ruta Paris-Berlin ar urma să aibă o frecvenţă zilnică începând din luna octombrie 2024. O linie de tren de zi, care să facă legătura între Paris şi Berlin în şapte ore, nu va fi introdusă înainte de finalul anului 2024.
Trenurile de noapte au dispărut practic în Europa în anii 2010, din cauza rentabilităţii lor reduse şi a concurenţei călătoriilor cu avionul. Însă, în prezent, sunt cerute de public datorită avantajelor ecologice şi preţurilor accesibile şi, în consecinţă, încep să fie reintroduse peste tot pe continent. (