Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Recolta de grâu a UE va scădea în acest an din cauza vremii secetoase
Uniunea Europeană ar putea recolta în acest an o cantitate de grâu cu până la 6 milioane de tone mai mică decât cea de anul trecut, după ce culturile din nordul continentului au avut de suferit de pe urma vremii secetoase din timpul primăverii, au apreciat analiştii intervievaţi de Reuters.
Potenţiala diminuare a recoltei de grâu în UE se adaugă aşteptărilor potrivit cărora la nivel mondial livrările de grâu se vor diminua în 2018/2019, în condiţiile în care mai multe regiuni mari producătoare se confruntă cu evoluţii meteo nefavorabile.
Cele 28 de state membre UE, care împreună sunt cel mai mare producător mondial de grâu, ar urma să producă în acest an 136 milioane de tone de grâu moale (grâu obişnuit), susţin în medie cei 10 analişti intervievaţi de Reuters. O astfel de producţie ar reprezenta un declin de 4% comparativ cu recolta de 141,8 milioane de tone înregistrată în 2017.
„A fost o vreme extrem de uscată de la începutul lunii iunie, astfel că recoltele au avut de suferit, în special în nordul Europei”, susţine Benjamin Bodart, director la firma de consultanţă CRM AgriCommodities.
Vremea excepţional de caldă a afectat culturile de grâu din jurul Mării Baltice, inclusiv părţi din Germania, al doilea mare cultivator de grâu din UE. Perspectivele pesimiste cu privire la nordul Europei au fost contrabalansate parţial de condiţiile bune din Spania, ţară a cărei producţie de grâu ar urma să crească cu mai mult de jumătate după cea din 2017, lovită de secetă.
În ceea ce priveşte recolta de grâu a Franţei, cel mai mare producător din UE, analiştii mizau până recent pe o recoltă comparabilă cu cea de 36,6 milioane de tone înregistrată anul trecut. Cu toate acestea, săptămâna trecută firma de consultanţă Strategie Grains şi-a revizuit semnificativ estimările privind recolta de grâu a Franţei până la 33,2 milioane de tone, din cauza evoluţiilor meteo nefavorabile.
În pofida prognozelor privind o recoltă de grâu mai mică în acest an, analiştii mizează pe o creştere a exporturilor de grâu ale UE în sezonul 2018/2019 până la 23,3 milioane de tone, de la exporturi de 21 milioane de tone în sezonul 2017/2018 care s-a încheiat la 30 iunie.
Analiştii sunt de părere că exporturile UE îşi vor reveni în sezonul actual, după ce anul trecut au avut de suferit de pe urma recoltei-record de grâu a Rusiei care a inundat pieţele de export.