Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Reţinerile eronate din pensii vor fi corectate
Ministrul muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat reţinerile care au fost operate la o parte din pensii s-au datorat corecţiilor ce trebuiau făcute în urma unor calcule greşite realizate de-a lungul anilor. Ministrul a precizat că reţinerile au cuantumuri mici, cea mai mare sumă fiind de 40 de lei.
"Este vorba de acea incapacitate totală de gestionare a sistemului din Ministerul Muncii şi a marilor probleme pe care le-am găsit la Casa Naţională de Pensii şi calcule greşite făcute de-a lungul timpului. Au fost efectuate nişte reţineri, vorbim de sume mici, de 2,7 lei, de 3 lei, pe o perioadă de mai multe luni", a spus Mariana Câmpeanu. Ministrul a dat asigurări că baza de date cu toate reţinerile făcute va fi reverificată, astfel încât erorile să fie reparate.



.jpg)