Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România, în pragul celei mai grave crize de angajaţi
Angajatorii au deja mari dificultăţi în a găsi angajaţi, dar criza de pe piaţa muncii este abia la început. Scăderea natalităţii, ieşirea la pensie în următorii ani a unei întregi generaţii de angajaţi şi mai ales exodul forţei de muncă către Occident vor face ca ţara noastră să se confrunte în următorii ani cu o criză tot mai adâncă de angajaţi. Mai mult, experţii sunt de părere că sistemul de educaţie nu este adaptat la cerinţele economiei şi scoate pe bandă rulantă generaţii de şomeri cu diplomă, de absolvenţi de liceu şi universitate care nu sunt conectaţi la realităţile economice.
Să găseşti un angajat profesionist, care să ştie meserie, să aibă abilităţi de comunicare şi să lucreze eficient în echipă a ajuns, pentru angajatori, o adevărată provocare. După ce au folosit soluţia oferirii de salarii şi facilităţi, mare parte dintre companii a trecut la o altă strategie - îşi pregătesc singure viitorii angajaţi, încă de pe băncile şcolii, se arată într-o analiză a companiei Keysfin citată de Agerpres.
Potrivit unui sondaj recent, peste 70% dintre oamenii de afaceri chestionaţi au identificat drept principală tendinţă pe piaţa forţei de muncă politica de internship.
„Mulţi investitori au trecut la recrutarea de tineri încă de pe băncile facultăţii şi oferirea de programe de training, în cele mai multe cazuri plătite. Iar firmele care au nevoie de muncitori calificaţi, nu pentru funcţii de conducere, au ales să-şi dezvolte propriile şcoli de meserii, calificarea la locul de muncă devenind o componentă esenţială în businessul actual”, se arată în analiză.
Un alt trend, identificat de experţi pe baza discuţiilor cu firmele de recrutare, indică o focusare tot mai puternică către externalizare.
„Firmele preferă să îşi externalizeze proiecte către specialişti independenţi, pe PFA sau microîntreprinderi, beneficiile fiind multiple - de la reducerea costurilor cu forţa de muncă la cele logistice (birou, transport etc.). Dincolo de costurile mai reduse, firmele au astfel garanţia că proiectele se realizează la timp, acest lucru fiind condiţionat de plata facturii. Este un trend avantajos şi pentru specialişti, de exemplu dezvoltatorii software, care pot accesa astfel mai multe proiecte simultan”, explică experţii.
Potrivit analizei citate, recrutarea în România a devenit o adevărată provocare.
„Recrutarea de personal s-a profesionalizat în ultimii ani, iar piaţa a devenit tot mai matură. Vremurile în care firmele îşi căutau angajaţii prin anunţuri în ziare sau pe internet au trecut. Firmele şi-au externalizat această importantă misiune către specialiştii în domeniu, cei care văd dincolo de CV-uri şi care radiografiază piaţa în căutarea mixului optim de experienţă, profesionalism şi iniţiativă”, afirmă experţii de la KeysFin.
Dintre statele europene, România a înregistrat cea mai mare creştere procentuală a salariului minim în ultimii 10 ani, de 195%. Cu toate acestea, nivelul salarial de la noi este în continuare incomparabil mai mic decât cel din ţările occidentale. De ce acest lucru? „Câştigul salarial reflectă, în mare parte, realităţile economice. Chiar dacă în prezent se înregistrează o creştere economică semnificativă, aceasta provine în mare parte din consum, nefiind una solidă, sustenabilă pe termen lung”, afirmă raportul.
Viitorul pe piaţa muncii va fi destul de sumbru dacă statul român nu va face o reorientare a sistemului educaţional către necesităţile economiei. „Avem nevoie de şcoli de meseriaşi, în toate domeniile, de la auto la agricultură, de la prelucrarea materialelor la meşteşugărie. Este necesară, de asemenea, dezvoltarea unui program real de sprijin fiscal şi financiar pentru firmele care angajează forţă de muncă tânără, abia ieşită de pe băncile şcolilor. Fără astfel de măsuri, criza se va accentua, iar alternativa va fi să aducem muncitori din ţările sărace, din Africa şi Asia, cu consecinţe sociale inerente”, mai spune analiza KeysFin.