Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Românii au sărbătorit Ziua Națională
Mii de români au fost prezenți miercuri, 1 decembrie, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Naționale a României în special în orașele mari ale țării. Au avut loc, în format restrâns din cauza măsurilor sanitare impuse de pandemie, parade militare, depuneri de coroane de flori, momente de reconstituire istorică, retrageri cu torțe.
La București, la tradiționala paradă militară organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie în Piaţa Arcului de Triumf, au participat 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, dar și militari ai statelor aliate. În zonă a fost organizată și o expoziţie de tehnică militară, care a putut fi vizitată după încheierea defilării.
Tot în Bucureşti, a avut loc o ceremonie militară şi religioasă la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar seara, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” s-au retras cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar - Calea Victoriei - Palatul Parlamentului - Palatul Cotroceni - sediul brigăzii.
La Alba Iulia, festivitățile oficiale prilejuite de Ziua Naţională şi de împlinirea a 103 ani de la Marea Unire din 1918 au început marți, în prezența a sute de persoane, cu depuneri de coroane de flori la statuile lui I. I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Viteazul, regelui Ferdinand şi reginei Maria şi arborarea unui drapel de mari dimensiuni în Piaţa Tricolorului. În seara de marți a avut loc momentul de reconstituire istorică „Treceţi, batalioane române, Carpaţii” şi un concert vocal-simfonic, dedicat cadrelor medicale.
La parada de din orașul Unirii au participat aproximativ 550 de militari, constituiţi în nouă detaşamente de defilare pe jos și nouă detaşamente de defilare cu mijloace terestre, de la vehicule de luptă Humvee până la transportoare Piranha.
La Iași, autoritățile locale au organizat un ceremonial militar şi religios în Piaţa Palatului Culturii, urmat de defilarea detaşamentelor de onoare ale Garnizoanei Iaşi, cu un efectiv de 200 de militari.
La Brașov, Ziua Națională a fost sărbătorită printr-o ceremonie care a inclus defilarea a șase detaşamente de militari aparţinând unor unităţi din Braşov, Ghimbav şi Predeal, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Și marinarii militari au participat la manifestările organizate miercuri, 1 decembrie, în Bucureşti, Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag şi Năvodari, iar echipajele fregatei „Regina Maria” şi al puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu”, dislocate în Marea Mediterană, au marcat Ziua Națională la bord prin activităţi specifice misiunilor NATO şi UE la care iau parte. (C. Z.)