Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb şi floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un
S-a dat startul la Special Olympics Austria
Delegaţia Special Olympics România, care va lua parte în perioada 14-25 martie la Jocurile Mondiale de Iarnă „Special Olympics” Austria 2017, cel mai mare eveniment sportiv umanitar din lume din acest an, a plecat deja spre Viena. La Jocurile Mondiale de Iarnă din Austria, manifestare ce se desfăşoară din patru în patru ani, participă 2.700 de sportivi cu dizabilităţi intelectuale din 107 ţări ale lumii. „Cei 15 sportivi speciali români concurează la alergare pe zăpadă, schi fond, schi alpin, patinaj”, a declarat Camelia Oprea, preşedintele Asociaţiei INTEGRA a persoanelor cu dizabilităţi mentale, potrivit Agerpres.



.jpg)