Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
S-a devansat plata pensiilor
Plata pensiilor va fi devansată cu două zile, potrivit anunţului Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), având în vedere sărbătorile pascale, dar şi „dorinţa de a veni în sprijinul beneficiarilor de pensii”. Astfel, luna aceasta, plata pensiilor la domiciliul pensionarilor se va realiza în perioada 12-26 aprilie, iar în cazul pensionarilor avizaţi la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 27 aprilie, la ghişeele poştale, potrivit CNPP . Şi plata ajutorului de şomaj va fi devansată și va avea loc la domiciliul beneficiarilor în perioada 11 - 14 aprilie 2017, iar la oficiul poştal până la data de 25 aprilie 2017, anunță Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.



.jpg)