Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Salariile bugetarilor ar putea creşte uşor
Guvernul ar putea mări valoarea pensiilor şi salariilor din sectorul bugetar cu un procent de maximum 5%, "dacă vor exista resursele financiare", a precizat ministrul Muncii, Sulfina Barbu.
Premierul Emil Boc a fost mandatat ieri de conducerea coaliţiei aflată al guvernare să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, începând cu luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde. "Membrii conducerii coaliţiei l-au mandatat pe domnul prim-ministru să negocieze cu delegaţia FMI mărirea, din aprilie, a salariilor şi pensiilor", a anunţat Frunzăverde, după şedinţa de ieri-dimineaţă a coaliţiei de guvernare. Şi ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat ieri, la Palatul Cotroceni, că Guvernul ar putea creşte pensiile şi salariile bugetare cu un procent de maximum 5%, "dacă vor exista resurse financiare". În 7 noiembrie 2011, liderii coaliţiei de guvernare au convenit că salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista "derapaje mari" în Europa şi în România în privinţa creşterii economice. Aceeaşi poziţie era susţinută şi de reprezentanţii FMI, care, la finalul precedentei misiuni de evaluare, din noiembrie 2011, au recomandat autorităţilor române o creştere moderată a salariilor şi a pensiilor în acest an, în funcţie de posibilităţile bugetului. O creştere a salariilor şi pensiilor în acest an este "puţin probabilă", în condiţiile în care nu vor avea loc disponibilizări în sectorul bugetar, a declarat ieri preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin. "La ora actuală, se înregistrează o birocratizare excesivă a sectorului bugetar. Dacă se apela la reducerea numărului de posturi de conducere din sectorul bugetar, ar fi fost salvate până în acest moment aproximativ 24 mii de locuri de muncă din sfera de execuţie. Ca atare, este puţin probabil ca în 2012 să asistăm la creşterea pensiilor şi a salariilor, în condiţiile în care nu se va întreprinde nicio măsură de disponibilizare a personalului", consideră liderul BNS.