Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sistem de recunoaștere a Rutelor Cultural Turistice
Ministerul Economiei a inițiat un sistem de recunoaștere a destinaţiilor şi obiectivelor turistice care pot fi promovate prin Rute Cultural Turistice, dezvoltate pe plan local, regional sau naţional. Rutele Cultural Turistice Naţionale trebuie să cuprindă obiective turistice din minimum trei judeţe, iar cele realizate la nivel regional, din minimum două localităţi. Prima rută care a primit o astfel de atestare este Ruta Bisericilor de Lemn din judeţul Bihor.
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), prin Serviciul Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene în Domeniul Turismului, a creat un sistem voluntar de recunoaştere a Rutelor Cultural Turistice, dezvoltate de către organizaţiile de turism sau de autorităţile publice locale, şi a recunoscut, în acest sens, Ruta Bisericilor de Lemn din judeţul Bihor. Potrivit ministerului, documentaţia, în vederea recunoaşterii drept Rută Cultural Turistică locală, a fost transmisă de către Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor. Ruta Bisericilor de Lemn din Bihor va include Biserica de lemn din Gheghie, comuna Aușeu, Biserica de lemn din Beznea, Biserica de lemn din Valea Crișului, ultimele două aflate în Bratca, Biserica de lemn de la Fânațe, comuna Câmpani, Mănăstirea Izbuc, comuna Cărpinet, conform bihorstiri.ro. „În ţara noastră există multe destinaţii şi obiective turistice care pot fi promovate prin Rute Cultural Turistice, indiferent că vorbim despre o tematică istorică, arheologică, religioasă sau gastronomică“, a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei - Direcţia Generală Turism.
În acest moment, sunt în proces de finalizare Ruta Naţională a Oraşelor şi Staţiunilor Balneare Istorice şi Ruta Naţională a Vinului Românesc. Sistemul de recunoaştere voluntară a Rutelor Culturale urmăreşte conştientizarea actorilor din turism asupra semnificaţiei patrimoniului cultural material şi imaterial pentru societate şi pentru generaţiile următoare, în contextul valorificării economice durabile. „Procedural, după depunerea documentaţiei la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, autorii vor primi în termen de 30 de zile răspunsul privind recunoaşterea drept Rută Cultural Turistică locală, regională sau naţională“, precizează ministerul.
Conform datelor ministerului, în prezent, mai multe obiective turistice din România sunt incluse în opt rute culturale internaționale certificate de Consiliul Europei, respectiv: Ruta Transromanica, Ruta Moştenirii Evreieşti, Ruta Cimitirelor Semnificative, Ruta Art Nouveau, Ruta Împăraţilor Romani şi Dunăreană a Vinului, Ruta Culturală ITER VITIS, Ruta Culturală ATRIUM şi Ruta Cortinei de Fier. În acelaşi timp, ţara noastră face parte din Ruta Istoriei Antice a României la Marea Neagră şi Ruta Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt în România şi în Republica Moldova.
(Cristina Zamfirescu)