Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi şi pe timpul verii la Domeniul Schiabil Transalpina de la Voineasa, care dă startul sezonului estival în weekendul 3-5 iulie 2026. Domeniul va fi deschis în fiecare sfârşit de s
Soluţie energetică în Germania
Numărul centralelor electrice de balcon s-a dublat, în ultimul an, în Germania şi se apropie de un milion de unităţi, conform Asociaţiei germane a industriei solare, transmite DPA. Acestea sunt panouri solare de mici dimensiuni, special concepute pentru a fi montate pe balcoane, faţade sau terase, cu o putere limitată la 800 de waţi, adică produc energie care ajunge strict în reţeaua proprietarului, iar acesta va consuma mai puţină electricitate de la reţeaua naţională.
„Achiziţionarea unei centrale electrice de balcon se amortizează într-o perioadă de timp cuprinsă între doi ani jumătate şi cinci ani”, arată o analiză efectuată de comparatorul de preţuri Verivox. Balcoanele orientate spre sud generează cea mai mare cantitate de electricitate, în cazul în care dispozitivul este montat uşor în unghi şi nu este acoperit de umbră. Un sondaj efectuat de Verivox arată că 9% din cei 1.007 respondenţi au o centrală electrică de balcon, 17% intenţionează să instaleze o astfel de centrală, 15% cred că nu este rentabilă, iar 19% nu îşi doresc o astfel de centrală.



.jpg)