Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sprijin pentru copiii rămaşi singuri acasă
Peste 16.000 de cazuri de copii rămaşi singuri acasă, după ce părinţii au plecat să muncească peste hotare, sunt înregistrate în sud-estul ţării, relevă un raport prezentat de Organizaţia Salvaţi Copiii, în cadrul dezbaterii „Protecţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate”. „Miza noastră este să ne asigurăm că aceşti copii sunt legal în responsabilitatea cuiva, că pot merge în tabere, la medic atunci când e nevoie, fără a se simţi, încă o dată, izolaţi de ceilalţi colegi”, a declarat reprezentanta organizaţiei.
Potrivit preşedintelui executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu, datele statistice colectate cu sprijinul Direcţiilor generale de protecţia copilului indică faptul că numărul copiilor care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de 16.714 în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, dintre care 3.708 copii în judeţul Constanţa, 6.218 - în judeţul Galaţi, 3.238 - în Vrancea, 2.061 - în judeţul Buzău, 1.188 - în judeţul Tulcea şi 301 - în judeţul Brăila.
„Sunt lucruri pe care statisticile nu le pot arăta, oricât de dramatice ar fi cifrele: traumele emoţionale, fragilizarea acestor copii nevoiţi să crească cu unul sau, în foarte multe cazuri, cu ambii părinţi prezenţi în viaţa lor doar prin telefon, de la distanţă. Dincolo de aceasta însă, sunt probleme grave, cotidiene cu care aceşti copii se confruntă zi de zi, pentru că în multe situaţii nu există un reprezentant legal în grija căruia să fi fost lăsaţi. Aceasta este miza noastră acum, să ne asigurăm că aceşti copii sunt legal în responsabilitatea cuiva, că pot merge în tabere, la medic atunci când e nevoie, fără a se simţi, încă o dată, izolaţi de ceilalţi colegi”, a declarat Alexandrescu în cadrul dezbaterii desfăşurate la Constanţa.
La rândul său, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, Irina Ermolaev, a subliniat că se impune desemnarea unui reprezentant legal căruia să-i fie încredinţat copilul ai cărui părinţi pleacă să muncească în străinătate.
„Este crucial ca părintele, atunci când pleacă să muncească în străinătate, să îşi lase copilul în siguranţă, în grija bunicilor sau a altor rude. Însă nu este suficient. Se impune numirea unui reprezentant legal, astfel încât copilul să poată beneficia de toate oportunităţile, pe plan educaţional şi nu numai, fiindu-i facilitată participarea la toate evenimentele din şcoală, de exemplu, unde este nevoie de acordul reprezentantului. Totodată, pentru ca echilibrul emoţional al copiilor să nu aibă de suferit, serviciile de informare şi consiliere - pentru ei şi cei în grija cărora rămân - sunt esenţiale”, a spus Ermolaev.
Prin programele dezvoltate de Salvaţi Copiii în judeţul Constanţa, peste 14.200 de persoane au beneficiat de informare şi de servicii de consiliere socială prin intermediul caravanelor locale, iar 235 de copii şi rudele lor au primit suport psihologic şi educaţional.
Dezbaterea a fost organizată în cadrul proiectului „Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate a părinţilor, prin centre de zi”, implementat de Salvaţi Copiii cu finanţare de la o fundaţie caritabilă daneză şi cu susţinerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, a Ministerului Educaţiei Naţionale, a Direcţiilor generale de protecţia copilului.
În cadrul proiectului, copiii afectaţi de migraţia economică a părinţilor, părinţii acestora şi persoanele în grija cărora au rămas copiii beneficiază de suport educaţional, psihologic şi social, prin programele locale din oraşele Bucureşti, Piteşti, Braşov, Craiova, Mangalia, Târgovişte, Petrila, Lupeni, Reşiţa, Iaşi, Piatra Neamţ, Sighişoara, Suceava, Negreşti, Timişoara, Târgu Mureş.