Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Start pentru Programul „Rabla” 2018
Ediţia cu numărul XIV a Programului „Rabla” a demarat atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, cu două luni mai devreme faţă de sesiunea din 2017, bugetul alocat fiind de 253 milioane de lei, iar extensia „Rabla Plus” va începe în cursul acestei săptămâni, informează un comunicat al Ministerului Mediului. Din bugetul total alocat pentru cele două secţiuni ale programului guvernamental, 133 milioane de lei merg către „Rabla Clasic”, iar 120 milioane de lei către „Rabla Plus”.
Ministerul Mediului estimează că alocarea financiară pentru 2018 va acoperi achiziţionarea a circa 19.000 de vehicule noi pe versiunea clasică a programului şi de 2.000 de maşini electrice prin intermediul variantei „verzi”.
„Persoanele fizice pot începe din acest moment să meargă la producătorii validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere pentru a-şi achiziţiona un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant. În acelaşi timp, persoanele juridice pot depune dosare de acceptare la Administraţia Fondului pentru Mediu, în condiţiile Ghidului de finanţare, până pe 28 septembrie 2018. Eforturile nu sunt numai ale noastre, ci şi ale celor care creează locuri de muncă în România. Anul acesta, Guvernul României, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, a alocat pentru «Rabla Clasic» suma de 133 milioane de lei. Deci, aproximativ 19.000 de autovehicule noi vor ajunge pe şoselele României”, a declarat ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu.
Potrivit ministrului, una dintre principalele noutăţi ale sesiunii din acest an este faptul că, în Programul „Rabla Clasic”, în premieră, microbuzul devine autovehicul eligibil pentru casare.
6.500 de lei, prima de casare
Cuantumul primei de casare pentru Programul „Rabla Clasic” va rămâne, în 2018, la 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de opt ani dat spre casare şi se acordă pentru achiziţionarea unei maşini noi al cărei sistem de propulsie generează maximum 130 g de CO2/km. De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g de CO2/km în regim de funcţionare mixt şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.
În cazul în care se întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare standard.
În plus, proprietarul poate achiziţiona mai multe autovehicule noi în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate, beneficiind în acest mod de mai multe prime de casare.
Pe de altă parte, Programul „Rabla” va avea o componentă destinată persoanelor juridice, iar în acest caz instituţiile interesate pot solicita prin cererea de finanţare cel mult echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri) la momentul depunerii dosarului de acceptare.
Ecobonusuri la „Rabla Plus”
În ceea ce priveşte extensia „Rabla Plus”, ministrul mediului a precizat că aceasta va demara în cursul acestei săptămâni, iar bugetul alocat se ridică la valoarea de 120 milioane de lei pentru ecobonusuri şi staţii de încărcare.
„Se acordă două tipuri de ecotichete: unul de 45.000 lei, deci 10.000 de euro, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric. În acelaşi timp, oferim un ecobonus de 20.000 de lei, adică aproximativ 5.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km. Pentru acest an, estimăm că se vor cumpăra prin Programul «Rabla Plus» aproximativ 2.000 de maşini electrice”, a afirmat Gavrilescu.
Totodată, oficialul a anunţat că pentru staţiile de reîncărcare a maşinilor electrice, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a promovat o schemă de ajutor de stat pentru conectarea oraşelor sau pe reţeaua de drumuri naţionale şi pe autostrăzi pentru care se aşteaptă avizul Comisiei Europene.
Gavrilescu a adăugat că accesarea Programului „Rabla Plus” nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” se poate cumula cu ecotichetele prevăzute de Programul „Rabla Plus”, numai în cazul în care solicitantul va achiziţiona fie un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in.