Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Staţia Spaţială Internaţională
Lansată în 1998, Staţia Spaţială Internaţională (ISS) este o construcție modulară care gravitează pe o orbită aflată la altitudinea de 400 de kilometri deasupra Terrei. Se deplasează cu o viteză de 28.000 de kilometri pe oră, înconjoară Pământul o dată la fiecare 93 de minute, iar în 24 de ore completează circa 15,5 orbite.
Este un proiect de colaborare în domeniul spațial la care participă NASA (Statele Unite), Roscosmos (Rusia), JAXA (Japonia), ESA (Europa) și CSA (Canada). Este alcătuită din două module, unul gestionat de Rusia, iar celălalt operat de SUA și celelalte țări.
ISS servește ca laborator de cercetare în condiții atmosferice și de microgravitație specifice, aici realizându-se, de-a lungul anilor, numeroase experimente științifice în astrobiologie, astronomie, meteorologie, fizică etc. Cu o anvergură de 109 metri, este cel mai mare obiect artificial din spațiu și cel mai mare satelit artificial al Pământului. În anumite condiții, poate fi văzut cu ochiul liber de pe Terra. De la lansare și până în prezent, ISS a găzduit 251 de astronauți și turiști spațiali, cei mai mulți fiind americani (155) și ruși (52). Staţia va fi retrasă din activitate în 2030, urmând a fi înlocuită de platforme spaţiale operate de companii private, potrivit NASA.