Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Subvenţii pentru angajarea absolvenţilor
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) acordă subvenţii de 900 de lei/lună angajatorilor care încadrează pe durată nedeterminată absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în interval de 12 luni de la absolvire, a anunţat ANOFM. Absolvenţii sunt persoane care au minimum 16 ani şi au obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.



.jpg)