Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Summit important la Bucureşti
Ieri a început la Bucureşti cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care participă nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al afacerilor externe, fiind organizat în Bucureşti şi un forum de afaceri. Astăzi va avea loc sesiunea plenară a summit-ului, care va fi moderată de preşedintele Klaus Iohannis. La summit vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai iniţiativei, Comisia Europeană, prin preşedintele Jean-Claude Juncker, Guvernul SUA, prin secretarul energiei, Rick Perry, şi al Germaniei, prin ministrul federal al afacerilor externe, Heiko Maas. Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală care reuneşte cele 12 state membre ale UE aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.



.jpg)