Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Suspiciune de fraudă în sistemul de carduri
Băncile româneşti sunt în alertă, confruntându-se cu cea mai mare suspiciune de fraudă din sistemul de carduri. Conturile mai multor clienţi au fost blocate şi urmează ca "plasticele" să fie reemise împreună cu un nou cod PIN, surse din domeniul bancar precizând că ar fi vorba de o jumătate de milion de carduri potenţial afectate. Banca de stat CEC Bank a confirmat că mai multe carduri emise de bancă au fost compromise la nivelul unei baze de date internaţionale, dar nu a dorit să facă public numărul cardurilor afectate. "Menţionăm că atacul nu a vizat doar cardurile CEC Bank şi nu se datorează eventualelor vulnerabilităţi ale sistemului operat de bancă. Disponibilităţile băneşti ale clienţilor sunt în siguranţă", au spus reprezenţanţii CEC. Cele mai mari două bănci locale, BCR şi BRD, susţin că sistemele lor de carduri nu sunt afectate, dar că monitorizează atent situaţia. Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a confirmat, la rândul său, că a existat o breşă de securitate la un procesator european, prin intermediul căreia s-au accesat informaţii legate de tranzacţiile efectuate cu anumite carduri.