Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Tarife la electricitate
Tarifele la electricitate ar trebui să scadă, după ce o investigaţie a Consiliului Concurenţei a relevat faptul că mai multe companii din Energie s-au înţeles între ele, cauzând prejudicii consumatorilor, a declarat preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu, cu prilejul lansării raportului de activitate pe anul 2017.
„Vorbim de ani buni în care preţurile au fost exagerate. Aici rolul-cheie îl va avea ANRE, pentru că este menirea lor să calculeze preţul corect”, a mai arătat Chiriţoiu.
El a arătat că modul cel mai simplu în care se poate recupera prejudiciul este scăderea tarifelor de distribuţie, lucru pe care, de altfel, îl va recomanda celor de la ANRE.
La rândul său, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului energiei şi fost preşedinte al ANRE, a susţinut că, în urma investigaţiei Consiliului Concurenţei, consumatorii ar trebui să simtă o scădere a tarifelor de distribuţie.



.jpg)