Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Trenuri suplimentare de Paşti
CFR Călători informează că începând de astăzi şi până pe 5 mai vor circula suplimentar 17 trenuri Regio şi InterRegio. Compania mai atrage atenţia că, având în vedere cererea mare de bilete din perioadele menţionate, recomandă pasagerilor să achiziţioneze din timp legitimaţiile de călătorie, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă, se arată într-un comunicat citat de Agerpres. Astfel, până la sfârşitul lunii aprilie, vor circula suplimentar următoarele trenuri: în zilele de joi, 17 aprilie, şi luni, 21 aprilie - IR 1736 Cluj-Napoca - Teiuş - Sibiu - Râmnicu Vâlcea şi IR 1737 Râmnicu Vâlcea - Sibiu - Teiuş - Cluj-Napoca, sâmbătă, 19 aprilie - IR 12653 Bucureşti Nord - Paşcani - Tg. Frumos - Iaşi, pe distanţa Bucureşti Nord - Paşcani IR 12653 este ataşat la trenul IR 1653 Bucureşti Nord - Paşcani - Vatra Dornei Băi; luni, 21 aprilie - IR 11091 Bucureşti Nord - Craiova, R 2085 Craiova - Filiaşi - Petroşani şi R 2086 Petroşani - Filiaşi - Craiova, marţi, 29 aprilie - R 13804 Feteşti - Lehliu - Bucureşti Nord. Totodată, vor circula suplimentar mai multe trenuri în perioada 29/30 aprilie - 3/4 mai.
Pe de altă parte, în unele zile libere din perioada 19 aprilie - 4 mai 2014, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio, precum şi unele trenuri Regio nu vor circula, pasagerii fiind sfătuiţi să consulte, pentru informaţii actualizate, site-ul CFR Călători sau să sune la biroul de informaţii din staţia de plecare. (Oana Nistor)