Mai mult de două treimi (67,1%, faţă de 58,4% în mai 2015) dintre români ar fi de acord cu introducerea serviciului militar obligatoriu, 30,5% sunt împotrivă (31,1% în 2015), iar 2,4% nu ştiu sau nu răspund
Ucraina vrea să dezvolte Delta Dunării
Ucraina intenţionează să îşi consolideze prezenţa în regiunea Deltei Dunării, iar creşterea activităţii economice în această zonă ar trebui să devină o prioritate naţională, a declarat miercuri preşedintele Viktor Iuşcenko, relatează agenţia Interfax Ucraina, citată de „Kyiv Post” în ediţia online. „Este în interesul naţional al Ucrainei să dezvolte Delta fluviului Dunărea”, a declarat Iuşcenko în cadrul unei conferinţe de presă susţinute miercuri la Kiev. El a precizat că activitatea economică în creştere din această regiune ar trebui să devină una dintre priorităţile naţionale ale Ucrainei. „Eu, ca preşedinte, consider reluarea activităţii economice a Ucrainei în această regiune ca fiind una dintre bazele politicii naţionale. Şi oamenii trebuie să ştie că Ucraina se întoarce în această regiune, că Ucraina va relua (activităţile la) acest canal navigabil, va dezvolta navigaţia şi va crea mii de locuri de muncă”, a precizat Iuşcenko.


