Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ultima sută de metri pentru pensiile private
▲ Românii care nu şi-au ales încă operatorul privat pentru administrarea pensiilor mai au la dispoziţie două săptămâni, altfel, vor fi repartizaţi aleatoriu la fondurile existente în prezent ▲ Pentru a intra în posesia pensiei private, potrivit noului sistem implementat în România, un salariat trebuie să contribuie la unul dintre fondurile de pensii minimum 20 de ani ▲
Românii care nu s-au decis încă la ce fond de pensii îşi vor dirija contribuţia lunară pentru a obţine o pensie privată la bătrâneţe mai au la dispoziţie doar două săptămâni. Persoanele care nu se vor decide unde să îşi depună banii în termen util, riscă să fie repartizate aleatoriu de către Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private şi, astfel, să fie nemulţumite de operatorul la care au ajuns. Reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii spun că, până la mijlocul lunii decembrie 2007, aproape trei milioane de români au aderat la un fond privat de pensii. Persoanele care sunt obligate să adere sunt cele cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care contribuie la sistemul asigurărilor sociale de stat. Cei care au vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani pot opta să adere la pilonul II de pensii. Campania pentru aderarea la fondurile de pensii private obligatorii a început acum aproape patru luni şi se va termina pe 17 ianuarie. Minimum 20 de ani de contribuţie lunară Pentru a intra în posesia pensiei private, potrivit noului sistem implementat în România, un salariat trebuie să contribuie la unul dintre fondurile de pensii minimum 20 de ani, în final, cuantumul pensiei depinzând de seriozitatea şi riscul pe care şi l-a asumat fiecare administrator de pensii private în parte. În cazul în care contribuabilul nu este mulţumit de modul în care fondul privat administrează suma de bani, acesta poate să se transfere către un alt fond privat de pensii. Astfel, dacă într-un interval de 2 ani de la înscriere crede că fondul privat nu este performant şi vrea transferul la un altul, va plăti un comision, iar în cazul în care perioada de contribuţie a depăşit 2 ani şi abia atunci se doreşte mutarea la un alt fond de pensii, acest lucru se poate face fără a fi perceput vreun comision. Specialiştii în domeniu au afirmat public, în nenumărate rânduri, că un român îşi va trăi decent anii bătrâneţii dacă va cumula o sumă provenită din toate cele trei planuri, respectiv dacă va ajunge să beneficieze de trei pensii, cea de stat, care va fi din ce în ce mai mică, cea privată obligatorie, care va fi din ce în ce mai mare, întrucât procentul de contribuţie lunară va creşte de la an la an, şi cea privată facultativă, care va fi pe cât de mult am contribuit. Astfel, se estimează că, în funcţie de randamentul fondurilor private, sistemul ne-ar putea aduce, în final, o pensie de aproximativ 80% din media salarială a ultimilor ani. Obligaţiile administratorilor de pensii private CSSPP a adoptat o serie de norme privind reglementările contabile aplicabile fondurilor de pensii private facultative (pilonul III) şi pensiilor obligatorii administrate privat, informează CSPP. Administratorii sunt obligaţi să transmită CSSPP un raport anual însoţit de anumite documente contabile, precum bilanţul contabil (în cazul administratorului societate de pensii, situaţia activelor, pasivelor şi capitalurilor proprii, în cazul administratorului societate de asigurare sau societate de administrare a investiţiilor), precum şi, după caz, contul de profit şi pierdere, situaţia veniturilor şi cheltuielilor, notele explicative ale situaţiilor financiare anuale, situaţia modificării capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de trezorerie, hotărârea de aprobare a bilanţului contabil.