Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Valurile de caniculă, dar şi de frig polar, provocate de încălzirea globală
Climatologii au determinat mecanismul fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi seceta şi valurile de căldură sau de frig, ce rezultă în urma perturbării curenţilor atmosferici din cauza încălzirii globale. Statele Unite ale Americii au cunoscut un val de căldură caniculară în 2011, după Rusia în 2010, în timp ce Pakistanul a fost, în acelaşi an, victima unor inundaţii fără precedent.
Potrivit unui studiu publicat la începutul acestei săptămâni de oamenii de ştiinţă şi citat de agenţia France Presse, aceste fenomene devastatoare sunt provocate de încălzirea globală, o consecinţă a emisiilor de gaze cu efect de seră provenind din activitatea umană.
“O parte importantă a fluxului de aer la latitudinile medii ale Pământului iau de obicei forma unor valuri ce se deplasează în jurul globului, oscilând între regiunile tropicale şi arctice. Atunci când aceste valuri oscilează la altitudini înalte ele aspiră aerul tropical şi-l duc spre Europa şi Rusia sau SUA, iar atunci când oscilează la altitudini joase produc aceleaşi fenomene, dar cu mase de aer rece arcticââ, explică Vladimir Petuhov, de la Institutul din Potsdam pentru cercetarea impactului climatic din Germania, autorul principal al studiului.
Omul de ştiinţă a mai subliniat faptul că încălzirea nu este uniformă pe planetă şi că diferenţele de temperatură între regiunea arctică şi, de exemplu, Europa s-au redus în ultimele decenii, fenomen care afectează fluxul de aer în jurul planetei, a cărui forţă motrice este tocmai diferenţa de temperatură.
“În plus, continentele se încălzesc şi se răcesc mult mai repede decât oceanele, contribuind, de asemenea, la staţionarea aerului. Aceşti doi factori sunt esenţiali pentru mecanismul pe care l-am detectat şi care provoacă perioade prelungite de căldură sau de frig. Două sau trei zile cu o temperatură de 30 de grade Celsius nu constituie o problemă, dar 20 de zile sau mai mult creează un stres important pentru numeroase ecosisteme şi aglomerări urbane, ce nu sunt adaptate pentru astfel de valuri de căldură prelungite. Aceste fenomene, cu care tot mai multe zone ale globului s-au confruntat în ultimii ani, provoacă creşterea mortalităţii, incendii forestiere şi pierderi masive în agricultură”, a subliniat Vladimir Petuhov.