Antreprenorii din domeniul agricol şi industria alimentară aflaţi la început se pot înscrie până la 7 septembrie, pentru a participa la o selecție în cadrul programului AgriStart, care oferă mentorat şi
Vestul României, printre regiunile UE cele mai afectate de secetă
Regiunea de vest a României este menționată în buletinul lunar al unui organism al Comisiei Europene ca fiind printre cele mai afectate din UE de căldura extremă şi lipsa precipitaţiilor, alături de Franţa, sudul Germaniei, nordul şi centrul Italiei, Austria, Cehia, Slovacia și Ungaria. Situația gravă din vestul țării este semnalată și de o alianță a organizațiilor fermierilor care a cerut autorităților evaluarea de urgență a pagubelor şi măsuri adecvate de sprijin.
Cel mai recent buletin MARS al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, un instrument care ajută Executivul comunitar să monitorizeze condiţiile agricole şi să răspundă dificultăţilor cu care se confruntă fermierii, menționează că temperaturile ridicate din ultimele două luni, combinate cu lipsa ploii, au afectat culturile şi aprovizionarea cu furaje, iar apa de irigare limitată a intensificat şi mai mult stresul în mai multe regiuni, printre care și vestul României. Cu toate acestea, în cazul țării noastre, la nivel naţional, JRC şi-a îmbunătăţit estimările privind randamentul la porumb şi floarea-soarelui, care ar urma să fie cu 10% peste media ultimilor cinci ani. „Recoltarea culturilor de iarnă a progresat şi s-a încheiat bine, iar previziunile noastre rămân aproape de niveluri-record”, se arată în buletinul JRC din august.
Pe tema secetei din județele vestice ale țării, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) a trimis marți o scrisoare deschisă Guvernului şi Ministerului Agriculturii în care solicită instituirea unui pachet de măsuri adecvat exploataţiilor afectate. „Informaţiile transmise de organizaţiile membre şi de fermierii din judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Timiş şi Satu Mare indică o situaţie deosebit de gravă. În numeroase exploataţii, deficitul de apă a afectat succesiv atât culturile înfiinţate în toamna anului 2025, cât şi culturile de primăvară din 2026”, arată organizația, potrivit Agerpres.
În opinia AAC, intervenţia Guvernului este necesară având în vedere: afectarea cumulată a culturilor de toamnă şi de primăvară; epuizarea rezervei de apă din sol şi limitarea posibilităţilor de irigare în zone în care infrastructura este insuficientă sau sursele de apă au debite reduse; reducerea producţiei de furaje şi deteriorarea păşunilor şi fâneţelor, cu impact asupra sectorului zootehnic; blocarea fluxului de numerar al exploataţiilor şi creşterea riscului de neplată faţă de bănci, furnizori, buget etc.; dificultatea asigurării resurselor necesare lucrărilor din toamnă.
„Fără măsuri aplicate la timp, consecinţele se vor resimţi şi în 2027, cu efecte asupra locurilor de muncă, furnizorilor locali şi securităţii alimentare”, avertizează semnatarii scrisorii, care solicită „convocarea urgentă a unei reuniuni de lucru cu organizaţiile AAC şi cu reprezentanţii fermierilor din judeţele afectate”. (C.Z.)



.jpg)