Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Vinul, băutura asociată cu sărbătorile
Aproximativ o treime (28%) dintre români preferă berea, bărbaţii fiind principalii consumatori, iar pe locul doi se situează vinul liniştit, ales de unul din cinci români, conform unui studiu. Aproape un sfert dintre respondenţi au declarat că nu beau alcool.
În percepţia generală, consumul de vin este asociat cel mai des cu sărbătorile (58%), zilele de naştere (35,2%), degustările (24,3%) şi socializarea în oraş (17,7%).
În ceea ce priveşte frecvenţa de consum, cei mai mulţi români (39,2%) consumă o băutură alcoolică o dată pe săptămână, cel mai probabil în weekend, acest procent fiind chiar mai mare în rândul celor sub 35 de ani. Peste o treime din respondenţi (34%) beau foarte rar sau deloc, iar în jur de 20% beau de 2-4 ori pe săptămână.
În ceea ce priveşte bugetul alocat băuturilor alcoolice, acesta este de aproximativ 15 lei săptămânal, cu un maxim de 19 lei la cei sub 25 de ani. La o evaluare lunară, românii sunt dispuşi să cheltuie pe produse alcoolice aproximativ 51,6 lei.
Românii ocupă locuri de top atât la producţia, cât şi la consumul de alcool. Cele 510 milioane de litri de vin produse în 2018 clasează România pe poziţia 6 în Europa şi 13 în lume, iar cele 1,8 miliarde de litri de bere pun ţara noastră pe locul 9 în UE.
„La consum, România ocupă locul 5 în topul ţărilor cu un model de consum excesiv (cel puţin 60 de grame de alcool pur la bărbaţi/40 grame la femei, cel puţin o dată la 30 de zile), după locuitorii ţărilor nordice. Din păcate, peste 25% din alcoolul consumat în ţara noastră este nefiscalizat, produs în gospodării, în afara unui regim de control“, menţionează studiul realizat de Reveal Marketing Research.