Iritată că Occidentul a permis Kievului să-i lovească teritoriul cu rachete cu rază lungă de acţiune, Rusia a testat o rachetă balistică cu rază medie având Ucraina drept țintă. Atacul creşte „amploarea
Vouchere pentru înfiinţarea staţiilor de reîncărcare rapidă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat miercuri un proiect care prevede acordarea, în anul 2019, a 500 de vouchere, în valoare de 10.000 de lei, pentru persoane juridice/ fizice deţinători de spaţii comerciale/ unităţi de cazare/ spaţii de birouri/ staţii de distribuţie carburanţi care înfiinţează staţii de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug‑in.
Programul se va desfăşura în baza unui regulament ce va fi elaborat de către direcţiile de specialitate ale PMB şi va fi pus în aplicare printr‑o comisie stabilită prin dispoziţie a primarului general. În anul 2017, CGMB a aprobat o hotărâre privind amenajarea a 74 de locuri de parcare în vederea implementării a 30 de module de staţii de încărcare electrice în cadrul parcărilor publice din Capitală, până la 1 ianuarie 2019.